Harul mântuitor (Tit 2:11-14)

30 07 2008

Eoistola lui Pavel cåtre Timotei este o scrisoare scurtå dar cuprinde adevåruri profunde.  Paragraful mentionat în titlu începe cu descrirea harului mântuitor. El este “harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire la toti oamenii”.  Aceastå scurtå enuntare Il desemneazå pe Dumnezeu ca fiind Originatorul mântuirii si pe om ca fiind primitorul mântuirii,  Totodatå, enuntarea pune în evidentå o tråsåturå esentialå a mântuirii lui Dumnezeu: ea este prin har.  Harul lui Dumnezeu a fost revelat în Domnul Isus Cristos, Fiul iubit al Tatålui.  El, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S -a  întrupat si, dupå ce a tråit o viatå perfect sfântå, a murit pe Cruce, ca Inlocuitor al påcåtosilor.  Prin har, când pâcåtosii cred în El, au iertarea deplinå a tuturor pâcatelor, sunt îndreptåtiti în Cristos, copii ai lui Dumnezeu si au vaiata vesnicå, devin prib Cristos mostenitori ai cerului.  Sângele Domnului Isus este deplin eficace,  dragostea Lui, reflectare a dragostei lui Dumnezeu este fårå platå, nebazatå pe merite omenesti.  Ferice de   omul care, în temeiul Cuvântului lui Dumnezeu, poate spune:  “Isus este Mântuitorul meu!”    Enuntul din v. 11 specificå înså cå “harul lui Dumnezeu aduce mântuire pentru toti oamenii”.  Afirmatia ne ajutå så întelegem cât de largå, cât de cuprinzåtoare este mântuirea lui Dumnezeu, datå prin Domnul Isus Cristos.  Ea include toate categoriile de oameni: evrei sau neamuri, oameni de toate vârstele, din toate rasele, din toate clasele sociale, si oameni educati si oameni ne-educari, si båtrâni si tineri, copii, femei si bårbari, såraci sau bogati.  Prin Cristos, prin credintå, prin har ei au a måntuire deplinå, vesnicå, datå în dar, o datå pentru totdeauna.

       In continuare, paragaful din Tit 2 descrie o lucrare a haruluu, Harul “ne învatå s-o rupem cu pâgânåtatea si cu pofele lumesti si så tråim în veacul de acum cu dreptate, cumpåtare si evalvie” (v. 12)  Cu alte cuvinte, harul ne învatå sfintirea.  Cei ce Il au pe Cristos, au rupt-o cu pâgâbåtatea: ei au un model strålucit de viatå, cel al Mântuitorului lor viu.  “Viata nouå då El,    Oricui crede-n Jertfs Lui: spune un imn crestin.

     Dar în Cristos avem si  nådejde.  Apostolul Pavel o numeste “feicita noastrå nådejede.   In ce constå ea? Asteptåm aråtarea gloriei “Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Cristps”.  El vine iar si va råpi în slavâ Biserica Lui,

     Mântuirea prin har acopera trecutul, prezentu si viitorul credinciosul, da, viitorul vesnic al celor mântuiti prin CrRistos





Cercetarea de sine a credinciosului (2 Cor. 13:5).

25 07 2008

      Textul de la 2 Corinteni 13:5 cuprinde  un îndemn pozitiv, o întrebare esentiala, si un råspuns definit.  Indemnul pozitiv este ca cel ce este credincios så se cerceteze dacå este în credintå.  Care este motivatia acesteu cercetåri se sine a credinisilor?  ScCriptura aratå cå cel sau cea care este în credintå este unit cu Cristos.  Este unit sub aspoect judicial (cåci are în Domnul Isus deplina îndreptåtire), unirea moralå (cåci omul cel vechi a fost råstignit împreunå cu Cristos (Romani 6:6) si au înviat împreunå cu Cristos  (Col. 3:1); unire spiritualâ cu Cristos întrucåt crestinii advårati sunt pecetluiti cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13) si unirea maritalå cu CRistos, intrucât Biserica= totalitatea credinciosilor din dispensatia harului formeazå mireasa lui Cristos, câstigatå de El cu oretul vietii LUI (Efeseni 5:21-32). Unirea cu Cristos reprezintå un privilegiu infinit de mare, dar comportë si o mare råspundere: a.  de a tråi o viatå care Il glorificå pe Dumnezeu  b. de a da mårturie despre eficacitatea mâmtuirii lui Dumnezeu în viata credinciosilor si a adunårilor: credinciosii sunt epistole vii ale adevårului cå Isus este Singurul Mântuitor, singurul care då prezent, viitor si vesnicie omului påcåtos.

      Ce inseamnå atunci cercetarae de sint a credinciosului?   In conditiile unor poticniri, împiedecåri sau cåderi în viata credinciosilor  este necesar sa aratåm un crestin nu este indiferent atuci când a pâcåtuit.

   – Este necesarå caracterizarea påcatului ca fiind abatere de la voia lui Dumnezeu urmatå de recunosterea nmårturisirea si påråsirea påcatului.  Cu alte cuvinte så-m vad påcatul  în lumina CrucII. Iatå îndemnul pozitiv.  Am spus si despre O îNTREBARE ESENTIALA:  “Nu recunosteti voi cå Isus Cristos locuieste în voi?”    Orice crestin adevårat IL are pe Fomnul Isus Cristos ca Domn si Ståpân al inimii lui.  Domnul se simte bine într-o inimå pe care a curåtit-o cu sângele Såu.  El locuieste în chip practic în credinciosi, le conduce gândirea, afectiunile, vointa, actele. Ce pretios så acceptâm si så confirmåm pin cercetrea de sine aceste realitåti.  Aceasts este o NEVOIE ESENTIALA.

      Råspunsul definit îi diferentiazå pe crestinii adevårati de cei lepådati sau reprobati.  Un crestub reprobat n-a fost niciodatå cu adevårat crestin. A figurat poate printre credincios, dar câtå vreme Cristos nu locuieste în el, el este doar crestin cu numele, nu înså si cu viata. Ceea ce deosebeste pe crestinul autentic de cel vopsit doar pe afara ca fiind crestin este cå orice crestin adevårat este un CRISTOFOR = un purtåtor de Cristos; falsul crestin, crestinul “lepådat” sau “reprobat” are un crestinism doar de fatadå, cå în inima lui sau a ei, Cristos este un mare absent,





Cristos este totul în toti (Coloseni 3:11)

7 07 2008

Scurta propozitiune din titlu cuprinde mari adevåruri, exprimate foate concis:  a.  Cristos este totul;   b.  Cristos este în toti.

in contextul epistolei lui Pavel cåtre Coloseni, putem întelege cå în noua creatiune bazatå pe moartea si învierea Domnului Isus Cristos, deosebirile etnice, sociale, culturale – n-au împortantå.  Singurul care are importantå este Cristos. Numai Cristos este în acelas timp si centrul si circomferinta vietii crestine.  Cele trei cuvinte: “Cristos este totul”  exprimå esenta si substanta crestinismului.

     O întelegere a lucrurilor privind relatia cu Dumnezeu care l pune în centru pe Domnul Isus Cristos oferå singura viziune consecventå cu adevårul biblic despre Intreit Unicul Dumnezeu.   Când spunem cå Domnul Isus Cristos este deplin necesar si absolut de ajuns pentru mântuire, pentru o viatå sfântå, pentru mergerea în cer, întelegem cå ne referim, împreunå cu El, la întreaga Treime Divinâ, pentru câ Cristosul care este totul este în perfectå unitate si armonie cu Dumnezeu-Tatål si cu Duhul Sfânt.  Intre noi, credinciosii, pot fi multe difernte, dar. Laudat så fie Domnul,  Cel ce este totul este Cristos!  Dacå Cristos este totul, noi cu pretentile noastre, cu deosebirile si chichitele noastre nu suntem nimic. Acesta este temeiul unitåtii indestructibile a credinciosilor: Cristos este totul.

    Al doilea gând este:  Cristos este în toti!  O precizare: nu în toti fårå exceptie, ci în toti fårå distinctie.    Cine sunt acesti “toti fårå distinctie”?  Sunt cei de care spune Aposolul Ioan în cap. 1:12:  “Dar tuturor celor ce L-au primit (n. n  pe Cristos) adicå celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul så se facå copii ai lui Dumnezeu”.   Cu alte cuvinte. “toti fårå distinctie sunt toti copiii lui Dumnezeu, care cred în Domnul Isus: fiecare copil al lui Dumnezeu primeste întregul pret al Lui Cristos cel iubit de Tatål. a Celui pe care L-a primit; ca urmare, în ciuda slåbiciunilor, a curiozitåtilor noastre, a unor caracteristici personale, individuale la care am tine foarte mult,  Dumnezeu ne imputå (ne atribuie prin har) nu caracterul primului Adam al Adamului cel cåzut ci caracterul Celui din Urmå Adam, al omului dupå planul lui Dumnezeu, al Domnului Isus Cristos.

   In felul acesta, Cristos în toti înseamnå cå în viata mea de om credincios nu este nimic de înåltat, decât Cristos;  în viata fratilor si surorilor mele, så n-am nimic mai înalt de iubit decår Cristosul primit. aråtat si vestit, decåt Isus, Modelul Desåvârsit pe care tot Epistoa cåtre Coloseni îl desemneazå: Cristos în voi, nådejdea slavei (Col 1:27)!

                                  Serban Constantinescu





O mântuire deplin de ajuns (2 Petru 1:1-4)

4 07 2008

   O mântuire deplin de ajuns

 

Introducere

     Cea de a doua epistola a lui Petru este ultima carte scrisa de apostol: a   scris-o când era expus mortii de martir.  Asa citim in v. 14 din capitolul 1. Epistola este adresata crestinilor. Versetul 1 arata acest lucru cu toata claritatea.  Aci, nu este mentionat unde se aflau acei crestini.  Dar, cun Petru numeste epistola ca fiind “cea de a doua scrisoare” (3:1), se poate intelege ca adresantii celei de a doua scrisori sunt aceeiasi crestini carora le-a fost adresata si prima scrisoare, si anume crestinii “imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si  si Bitinia” – cu alte cuvinte prin Asia Micå sau prin Turcia.

     Intelegem din context ca epistola a fost scrisa  sub imperiul urgentei de a îndruma si întåri pe credinciosii din adunari, care erau ameninati dinlauntru, sub influienta invatatorilor mincinosi, descrisi in 2 Petru 2:1: “In norod s-au ridicat prooroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi care vor stecura pe furis erezii nimicitoare, care se vor lepada de Stapânul care i-a rascumparat  si vor face sa cadå asupra lor  pierzare nåparazvicå.”

     Invatatorii mincinosi strecurau indoiala cu privire la cea de a doua venire a Domnului Isus. Ei intrebau, asa cum se aratå la 2 Petru 3:4 “Unde este fagaduinta venirii Lui?”   Ei semånau  indoiala cu privire la evanghelia vestita de cei ce sustineau  venirea iarasi a Domnului Isus: in fapt, ei invatau un alt Cristos, un fals Cristos.  Pretindeau ca aduc cunostinte noi dar erau invatatori mincinosi, care prådau turma.

     La 2 Petru 2:2 invatatorii mincinosi sunt descrisi ca “destråbalati”, dedati poftelor vinovate, lacomi, “momind sufltele nestaornice”   Le scapårå ochii de preacurvie si nu se saturå de påcåtuit, momesc sufletele nestaornice, au inma plinå de lacomie si sunt niste blestemati.” (2 Petru 2:14).

      Amenintarea invatatorilor mincinosi si a  imoralilor sexuali va fi totdeauna de luat in considerare. De aceea, 2 Petru este relevanta si astazi dupa aproape 2000 de ani de cand cartea a fost scrisa.

 

Expilcatia pe versete

    v. 1   Epistola incepe in acelas stil ca si 1 Petru.  Aici, Petru isi da numele Simon Petru. Se identifica drept “rob si apostol al lui Isus Cristos.”  Este mai intai “rob” si apoi “apostol”.  Un “rob” este, exprimat literal, un sclav sau, in greceste un doulos.  Lumea antica era plina de sclavi.  In imperiul roman sclavii reprezentau clasa cea mai larga, clasa cea mai de jos a societatii romane.   Cand Petru s-a declarat pe el insusi doulos orice cititor stia ce inseamna asta.

    William Barclay a explicat ce insemna in lumea veche sa fi sclav: insemna sa n-ai niciun drept, sa n-ai nicio zi libera, sa n-ai niciun timp pentru tine insuti, sa fi numai si numai al stapanului. Stapanul avea dreptul de viata si de moarte asupra robului.  El stapanea un rob asa cum ar fi stapanit un obiect. Sclavul era la discretia absoluta a stapanului sau.

    Intr-un fel, aceasta descrie relatia noastra, a credinciosilor, cu Dumnezeu: noi suntem robii Lui, n-avem drepturi, n-avem timp liber, vietile noastre sunt in intregime in mana Lui si suntem chemati sa facem in exclusivitate voia Lui.  Din fericire, Stapanul nostru este bun, de aceea, tot ce trebuie sa facem pentru El este drept si este spre binele nostru.  Si. de fapt. gasim adevårata libertate numai in relatia noastra cu El.

     Noi suntem o aparentå contradictie: suntem robi liberi. Asa sunt toti crestinii adevarati, De aceea spunea Pavel ca el era mai intåi rob, slujitorul tuturor.  Apoi, Pavel era “apostol”.  El arata asta ca sa sublinieze autoritatea cu care scria epistola, Tot ce spunea, spunea cu toata greutatea, prin autoritatea lui Cristos care l-a ales si care l-a trimes in lucrarea Lui.  Si, desi este un apostol, el îi considera pe cei carora le scria epistola.\, egali cu el. Cum?  Au cåpåtat o credinta de acelas fel cu a noastra” (cu a apostolilor). Aici este vorba despre actul credintei si nu despre obiectul sau despre doctrina credintei.  Dacå ar fi fost vorba despre credinta ca doctrina credintei, ar fi fost nevoie de articolul hotarît inainte de cuvantul credinta, ca in Iuda 3, unde se spune despre “credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”.

      Ceea ce spune Petru aici este ca nu este deosebire intre credinciosi: toti avem acelas fel de credinta, toti suntem pacatosi si tot ce avem datoram numai si numai harului lui Dumnezeu.  V. 1 spune ca aceasta credinta “a fost capatatå”, cu alte cuvinte, ea este un dar.  Cuvantul “cåpåtatå ( greceste laghano – folosit si la Luca 1:9), semnifica “un privilegiu acordat si nu un merit castigat”.   Nimeni nu si-a castigat darul credintei, ci el a fost capatat prin bunavointa lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, nimeni nu capata credinta bazat pe eforturile proprii sau pe alegerea proprie.  Credinta le-a fost daruita prin hotarirea suverana a lui Dumnezeu. Ea este un dar fara plata a; harului suveran al lui Dumnezeu.  Fårå discutie, avem raspunderea de a crede: cine raspunde in mod potrivit evangheliei, crede: isi exerseaza vointa potrivit cunostintei, crezând in Cristos. Dar intelegerea si exersarea vointei – este, in ultima instanta, lucrarea lui Dumnezeu.  El este Cel ce ne ilumineaza mintea si ne da viata ca sa putem actiona.  Asa spune Biblia: Efeseni 2:8-9; Filipeni 1:29; Fapte 11:21; 16:14).  Totul este prin har, iar sursa acestui har este Cristos.

       Exprimand aceasta,  Petru adauga “prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos”.   Se poate traduce si în dreptatea…, cu alte cuvinte, credinta mantuitoare are un obiect bine stability, si anume, dreptatea lui Dumnezeu in Cristos.  La Romani 3:21 Pavel spune: “Dar acum, s-a aratat o neprihanire (dreptate) pe care o da Dumnezeu fara Lege” si care esete primita prin credinta in Cristos. Evanghelia mantuitoare este primita prin credinta, iar drepatea revelata in evanghelia harului, drepatea lui Cristos, este imputata celui ce crede, pacatosului salavat: cand primim credinta mantuitoare, primim impreuna cu ea imputarea dreptatii lui Cristos,  “Dumnezeul si Mantuitorul nostru Isus Cristos, este o referinta la Cristos, Om adevarat si Dumnezeu adevarat.  Ca Mantuitor, Domnul Isus Cristos este  Dumnezeul si Mantuitorul nostru.  O expresie similara gasim la Tit 2:13 “asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei Marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Cristos’. Cristos este Dumnezeu. El nu este Tatal ci este Fiul. Tatal si Fiul sunt doua persoane distincte ale aceleeasi Dumnezeiri egale adicå imparasind aceeasi esenta divina, co-vesnice si c—atotputernice.   V. 1  formuleaza adresa.

   v. 2   Petru saluta pe adresanti cu o binecubantare: Harul si pacea sa va fie inmultita prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Cristos!”  Harul si pace sunt domeniul in care traieste crestinul. Nu numai ca suntem adusi la Cristos prin har, dar prin har continuam relatia noastra cu El.  Atat harul cat si pacea sunt strans legate de cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului Isus Cristos.  Ele nu pot fi separate.  Ce spune Petru este ca pace nu poate exista decat acolo unde este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu.  De aceea, Petru nu oboseste sa-i invete pe cititorii epistolei sale despre har si despre pace, care vin prin cunoasterea Tatalui si a Fiului.  La v. 12, Petru le spune ca “va fi totdeauna gata sa le aduca aminte aceste lucruri”.  Câta nevoie avem sa ne amintim continuu de adevarul  Cuvantului lui Dumnezeu, de doctrinele credintei!  Sa fim mereu intemeiati pe invatatura de temelie a Scripturii si sa inaintam permament in credinta! Numai asa gasim adevarata pace.  Dar Pavel vrea ca harul si pace “sa fie inmultite”.  Cum? Prin cresterea cunosterii lui Dumnezeu!  De altfel, el incheie epistola cu o indemnare semnificativa: “Cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nosru, Isus Cristos!” (3:18).

      v. 3 In unele traduceri, se considera ca cu v. 3 incepe un nou paragraph.  Se pare insa ca v. 3 explica cum primim pacea.  Cum? Din pricina ca “dumezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia prin cunoastere Celui ce ne-a chemat”..Cunoasterea da har si pace pentru ca ea este mijlocul prin care obtinem viata vesnica si adevarata evalavie, pietatea.

     Se atesta ca o persoana are o cunoastere reala, nu numai prin informatiile pe care le poate vehicula, cat mai ales prin comportare.  Cine nu este evlavios, pios nu are cunostinta reala.  Adevarata cunostinta transforma:  este vorba de cunosterea Persoanei si lucrarii lui Cristos.  Cei ce le cunosc au viata si evlavie.  Ele nu pot fi separate. Daca avem viata, se vor vedea roadele vietii si ele vor rezulta intr-o viata de evlavie.  Nu inseamna ca nu vor mai fi poticniri: chiar si Petru s-a poticnit dar, in ciuda lor, viata de evlavie, se va manifesta in chip evident.  Ce incurajator sa stim ca Insusi Cristos ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia: nu ne lipseste nimic. Avem o mantuire deplina.  N-avem nevoie nici de “viata mai inalta”, nici de “a doua experienta sau binecuvantare”  Avem deja Duhul Sfant, cand am crezut am fost pecetluiti cu El (Efeseni 1:13)  “pentru ziua rascumpararii” (Efseni 4:30).  Suntem in Cristos ca mlåditele in vita, ne tragem viata din El, El ne hraneste zilnic, avem gandul lui Cristos (2 Cor. 2:16). Vin, pot veni greutati peste noi, dar ele pot fi biruite.  David spunea: “Toate talazurile Tale trec peste mine” (Ps. 42:7). Totusi, suntem deplin echipati sa trecem prin toate, biruitori.  Avem Cuvantul si Duhul Sfant. Avem pe Tatal Ceresc ca Purtator de grija si Ocrotitor, avem pe Cristos ca Marele nostru Preot si ca pe Pastorul cel Bun: nu ne lipseste nimic.  Nu putem scuza caderile noastre prin nepurtarea de grija a lui Dumnezeu  (1 Cor. 10:13.   Mantuirea pe care o avem este deplin suficienta. Nu ne lipseste nimic.

   v. 4   “prin care El ne-a dat fågåduintele Lui nespus de mari si scumpe”  Prin ce?  Sfarsitul v. 3 spune ca El ne-a chemat “prin slava si puterea Lui”.  Prin ce? Prin cruce.  La cruce s-au manifestat deplin gloria, iubirea si harul lui Dumnezeu.  Acolo am fost mantuiti.  La Ioan 12:23 crucea este prezentata drept manifestare a slavei lui Dumnezeu: “A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul Omului” insemna “ a sosit ceasul sa fie crucificat Fiul omului”  Prin cruce, suntem chemati sa venim la El.  La Ioan 12:32 Domnul Isus spune:  Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii”.  Crucea este  magnetul lui Dumnezeu: este efectiva.  Prin cruce, El mantuie pe poporul Lui si prin cruce s-au obtinut minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu pe care le acem: rascumpararea, iertarea pacatelor, venirea imparatiei lui Cristos, mostenire,

    V. 4 mentioneaza ca prin aceste fagaduinte, credinciosii ”se fac partasi firii dumnezeiesti”.   Ce inseamna asta? NU inseamna ca devenim dumnezei, cum sustineau vechii filosofi sau cum sustin astazi unele religii false care ignorå Scriptura.  Ei sustin idei false, pagane.  Sensul textului din v. 4 este ca “participam la firea dumnezeiasca prin primirea de atribute communicable ale lui Dumnezeu. Asemenea atribute ne pot fi impartasite de Dumnezeu, in virtutea faptului cå  am fost creati asemenea chipului lui Dumnezeu, Suntem partasi la unele caractere ale lui Dumnezeu (cunostinta, intelepciune, putere, vointa, bunåtate, sfintenie.dragoste) dar nu participam la esenta divina: nu este vorba de purtarea atributele necomunicabile ale lui Dumnezeu( existenta prin Sine Insusi. Imutabilitatea, infinitatea, omiprezenta, etc)  Credinciosii care contemplå slava lui Cristos primesc caracterul Lui.  Cei mantuiti prin Cristos “fug de stricaciunea care este in lume prin pofte.”

 

  Concluzie

 Odata cu nasterea din nou, credinciosul capata o fire nou din Dumnezeu, dezvolta un caracter crestin.  Cel credincios este o faptura noua si credinciosii sunt chemati sa “se socoteasca morti fata de pacat si vii pemtru Dumnezeu in Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:11)

   Ce insemnat sa recunoastem realitatea vietii noastre noi si s-o traim.

   Domnul sa ne ajute sa traim deplina suficienta a mantuirii pe care ne-a oferit-o Dumnezeu prin Jertfa de la Cruce a Domnului Isus. Cristos!

 

           Acest mesaju a fost prezentat de Dan Duncan la Believers Chapel,

           Dallas- Texas, Traducerea în limba românå de Serban Constantinescu