Cåpetenia si Desåvârsire Credintei (Ev. 12:3)

21 03 2009

 Cåpetenia si Desåvârsire credintei noastre (1).

“‘Så privim tintå la Cåpetenia si Desåvârsirea credintei noastre, adicå la Isus”  asa sunå vesetul cu care dorim så ne îndeletnicim în cele ce urmeazå.  In felul acesta, dorim så privim tot mai mult la Acela care este inima vie a Bibliei, spre Cel  ce reprezintå nevoia absolutå a oricårui suflet. Versetul se aflå spre finele epistolei cåtre Evrei.  Când a fost scriså, aceastå epitolå a fost adresatå evreilor crestini.  Scriitorul epistolei le spune acelor frati ai nostri care  recunoscuserå în Domnul Isus pe Mesia cel Binecuvântat, prin care se împlineau Scripturile, cå rânduielile Vechiului Legâmânt, inclusiv Legea cu prescriptiile si ceremoniile ei, erau umbre, care îndreptau toate, spre Christos.

Epistola cåtre Evrei începe cu prezentarea måretiei si pre-eminentei Domnului Isus.  Aceastå måretie este prezentatå, în mod concentat în primul capitol al epistolei, si apoi, dezvoltatå în desfåsurarea întregii epistole.  Primele douåsprezece versete ale cap. 1 spun despre atributele slåvite, titluriile si prerogativele strålucite care Ii apartin, în exclusivitate Domnului Isus Christos:  a.  El este mostenitorul tuturor lucrurilor (v. 2) si b. Creatorul universului (v. 2);  c. este oglindirea slavei lui Dumnezeu (v. 3) si d. întipårirea fiintei Lui (v. 3); e.  påstråtorul în existentå al tuturor lucrurilor (v.3);  f.  Cel care a fåcut curåtire påcatelor (v.3); g. Cel asezat la dreapta Måririi în locurile preînalte (v. 3); h. Fiul, co-substantial cu Tatål v. 5 si 8); i.  Cel vesnic neschimbat (v. 8 si 12),  Ce comori de har, ce slåvi, ce bogåtii nepåtrunse a gåsit cu cale Dumnezeu så tezaurizeze în Persoana binecuvântatå a Domnului si Mântuitorului nostru.  Dorim så ne ocupâm cu ele, dar suntem constienti cå, chiar si stropi din aceste bogåtii nepåtrunse ne pot îmbogåti infint de mult, pentru cå ele se referå la Domnul Isus Christos, Dumnezeul accesibil omului påcåtos care crede în El.

    La Evrei 12:3  Mântuitorul este numit ”Cåpetenia si Desåvârsirea credintei noastre”, sau cu a altå exprimate “Infåptuitorul si Implinitorul credintei noastre” ori “Autorul si Realizatorul credintei noastre”.  Numai cei exersati så påtrundå si så tråiascå harul lui Dumnezeu, pot så înteleagå semnificatia bogatå a acestor termeni.